Go to the page content

Acționează acum

Discută cu medicul despre gestionarea greutății tale și găsiți împreună cel mai potrivit plan


Știm că până acum, cel mai probabil, cei mai buni prieteni au părut să fie, ori persoanele care reușiseră să slăbească cât de cât în trecut, ori paginile de internet care nu aveau neapărat o bază științifică. Înțelegem cât de greu a trebuit să fie tot acest parcurs, de aceea ne-am propus să fim alături de tine pe drumul către o viață sănătoasă.

Un prim pas este discuția cu un specialist, care te poate ajuta să găsești un plan potrivit pentru tine. Începerea unei conversații cu un medic poate deschide uși către soluții pe care probabil nu le cunoșteai sau pe care nu le-ai luat în considerare până acum.

Este esențial să te pregătești pentru această discuție, de aceea iți sugerăm să îi adresezi 5 întrebări simple încă de la începutul călătoriei tale: 

 

1. Vreau să slăbesc. Ce îmi recomandați să fac?

Aceasta este o întrebare importantă, deoarece nicio abordare unică nu funcționează pentru toată lumea. Acest lucru înseamnă că testele, evaluările și tratamentele pot varia în funcție de circumstanțe, probleme de sănătate și istoric.

 

2. Ce alte opțiuni aș avea?

Un specialist îți poate oferi opțiuni personalizate pentru scăderea în greutate. Cea mai bună opțiune pentru tine este cea care abordează cel mai bine cauza creșterii tale în greutate, cum ar fi: organismul tău, psihicul, stilul tău de viață. Unele opțiuni pot include o alimentație sănătoasă, creșterea activității fizice, medicamente anti-obezitate sau chirurgie bariatrică. O soluție ideală ar putea fi asocierea mai multor medici specialiști (de exemplu: cardiolog/ endocrinolog/ diabetolog) cu alte specialități, cum ar fi, un psihologie sau un nutriție.

AICI poți găsi medicul sau clinica cea mai apropiată de tine.


3. Ce obiective realiste considerați și cum vor fi acestea susținute?

Medicul ar trebui să te ajute să identifici obiectivele și să le adapteze în raport cu tine. În general, o pierdere în greutate între 5%-10% în 6 luni este un obiectiv realist și vă aduce beneficii extraordinare pentru sănătate. Dar este la fel de important să te bucuri de sprijin în timpul acestei călătorii. Așa cum menționam mai sus, echipa medicală poate fi formată din mai mulți specialiști, care pot fi de mare ajutor în călătoria ta. 

 

4. Câți dintre pacienții dvs. slăbesc și rămân la noua greutatea obținută?

Dacă pui această întrebare, vei afla două lucruri: rata de succes a medicului în tratarea obezității și dacă este alături de pacienții săi pe tot parcursul călătoriei lor de gestionare a greutății în exces. Acest lucru este important pentru că, desigur, îți dorești un medic care să fie alături de tine pe termen lung. 
 

5. Ce se întâmplă dacă acest plan nu funcționează?

Obezitatea este o boală cronică complexă. Pentru a o trata cu succes, ai nevoie de un plan individualizat, care să se potrivească nevoilor tale specifice. Acest plan ar trebui să includă obiective realiste, evaluări regulate și un program detaliat pas cu pas, pe care să-l urmezi. În funcție de progresul tău, este posibil să fie necesar că planul de tratament să fie modificat sau doar ajustat. Trebuie să știi că medicul are mai multe abordări – și mai multe instrumente – pentru a te ajuta să reușești.